Korean Games&Barbecue sau o zi de neuitat

Pe 16 mai Academia Coreeană Arirang a găzduit primul său eveniment sub numele de Korean Games&Barbecue. Intenția noastră este de a oferi participanților la evenimentele susținute de noi experiențe inedite legate de cultura coreeană. Astfel am ajuns la alegerea acestei prime teme care a dat ocazia oaspeților noștri să vadă ce înseamnă jocurile tradiționale coreene, dar și să mănânce un grătar în stil coreean. Mulțumim Ambasadei Coreei care ne-a sprijinit oferindu-ne câteva jocuri autentice.
Vremea înnorată și cei câțiva stropi de ploaie ne-au dat ceva emoții, dar din fericire nu ne-a creat prea mari probleme.
22 de pasionați de Coreea s-au reunit la sediul ACA din Mogoșoaia și cu mult entuziasm, am început distracția. În timp ce bucătarul șef supraveghea grătarul pe care sfârâia îmbietor cărnița de pui pusă la marinat cu câteva ore bune înainte în sos de ardei iute cu usturoi și alte ingrediente-minune, Vera, cea mai proaspătă membră a echipei noastre, a făcut o tuturor o prezentare succintă a jocurilor tradiționale coreene. Nu ne-am lungit prea mult la vorbă, că nu de asta ne aflam acolo. Am împărțit toți participanții în 4 echipe: echipa roșie, echipa verde și echipa albastră și echipa galbenă.

Prima probă a marii “olimpiade” coreene a fost jocul pengi care constă în învârtirea unui fel de titrez din lemn cu ajutorul unei sfori legate de un băț. Fiecare jucător a fost cronometrat și câștigătorii din fiecare echipă au jucat marea finală care s-a soldat cu un premiu constând într-un pachet de alge pentru kimbap și o carte cu rețete coreene.

Mișcarea ne-a făcut foame, așa că ne-am așezat cu toții la masă. Am prezentat tuturor modul de a mânca grătarul coreean: în frunza de salată se pune orez, carne, usturoi și ardei iute date printr-un sos special, se înfășoară totul și se mănâncă cu poftă. Această “șaorma” coreeană a fost pe gustul tuturor.

După masă și după o cafeluță pentru siestă am trecut la cea de-a doua parte a jocurilor: yutnori despre care am vorbit și în articolul Jocuri tradiționale coreene. La fel ca și la pengi, fiecare echipă a jucat separat, iar câștigătorii din fiecare echipă au intrat în finală. Premiul a constat într-un kg de kimchi de leurdă și o carte cu rețete coreene.

Un alt joc care a dat prilej de distracție a fost jegichagi care presupunea ținerea cât mai mult în aer a piese jegi. Cum nici unul dintre noi nu e un fotbalist priceput, am lăsat acest joc doar pentru experiență.

Evenimentul s-a încheiat cu o tombolă la care participanții au putut câștiga ramyun, cărți despre Coreea și kimchi facut de Monica Jung.
Una peste alta, a fost o zi extraordinară al cărei succes ne-a determinat să hotărâm repetarea experienței în toamnă. Vă așteptăm și la următorul eveniment.

Facebook
Email

Ultimele Articole

Newsletter

Aboneaza-te pentru notificari legate de noi postari si anunturi